Cand am renovat mansarda si evident si micul si foarte strambul balcon pe care l-am decorat in stil rustic si cred ca si elegant, am vrut sa separ o mica nisa. O draperie, o perdea, trebuia ceva. Cum nu am gasit de cumparat nimic interesant am aterizat la un magazin de fierarie si am cumparat doua gheme de iuta groasa. Fuga acasa si sa ne apucam de treaba! Cele 2 gheme de 1kg fiecare s-au transformat in 5 dupa ce am inceput sa insir sforile. Mai lucrasem in tehnica macrameului in scoala generala cand la “lucru manal” chiar se invatau multe lucruri dar a trecut mult timp de atunci. Modele de inspiratie si tutoriale am gasit pe internet asa ca am combinat si am realizat prima perdea de iuta care trebuia sa mai fie si inegala in partea de sus caci acoperisul balconului e inclinat. O provocare! Din resturi am facut cateva suporturi pentru ghivece.
Satisfacuta de realizari am abandonat macrame-ul cateva luni pentru alte proiecte: croitorie, sticlapictata si gablonzuri pictate pe placute de sidef care dupa un timp au devenit mici bijuterii macrame.
Lucrate in linistea noptii fiecare model e unic purtand energia momentului.
De aici doar un mic pas pentru a ma intoarce la perdele si dupa aceea sa incep decoratiunile de perete.
Pentru ca iuta si canepa sunt mari depozite de praf si generatoare de scame am cautat solutii noi; siretul de bumbac a iesit triumfator, moale, cu textura si aspect placut, demn pentru a satisfice gusturi elevate si de a sta pe peretii unei case distinse. Au iesit decoruri elegante cu modele ce cred ca incanta ochiul si sufletul.
Asa au aparut “Lira”, “Liliacul”, “Decor violet” si “Copacul vietii in soare”.
Modele simetrice sau nu, abstracte sau tematice in culori odihnitoare.
Acum lucrez la un decor de perete din siret de bumbac bordo pe suport de bambus si nu ma pot abtine sa nu imi divulg opera.
Proiect nou? Desigur! Decoratiune pentru perete pe tema marina.
Obiective? Sa lucrez cu fire vopsite in degrade si sa aduc tehnica macrameului la nivel de arta si in Romania.